Analizele medicale de laborator – un pilon important în diagnosticarea corectă, indicator de eficiență și eficacitate a sistemului de Sănătate
Parteneriat RENAR – Alianța Pacienților Cronici din România
Parteneriat RENAR – Alianța Pacienților Cronici din România
Echipe formate din medici specialiști, medici rezidenți, asistente medicale și elevi la școli postliceale merg pe teren, în mediul rural, pentru a testa, a informa și a educa pacienții despre riscurile complicațiilor diabetului zaharat și ale bolilor cardiovasculare.
Acordarea concediilor medicale în mod fraudulos nu poate fi controlată prin contribuția la asigurările sociale de sănătate de 10% la concediile medicale, ci prin exercitarea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către organele abilitate.
Încetați să vă mai jucați cu sănătatea Românilor!
Nu este deloc firesc ca într-un stat membru al Uniunii Europene, în anul 2024, pacienţii să meargă în continuare la judecător pentru a-și obține tratamentul medical, în condițiile în care Statul Român are obligația pozitivă de a realiza toate demersurile pentru asigurarea dreptului la sănătate și la viață a cetățenilor săi.
Pentru al 2-lea an consecutiv, APCR organizează cursul postuniversitar de formare Navigator de Pacienți.
Programele naționale de sănătate au rămas FĂRĂ FINANȚARE, iar pacienții români au rămas FĂRĂ MEDICAMENTE. În ultimile 2 luni rând pe rând programele naționale au rămas FĂRĂ BANI. Pacienții cronici sunt trimiți acasă FĂRĂ TRATAMENT și FĂRĂ NICIO ALTĂ SOLUȚIE. Viețile românilor se sting și nimeni nu răspunde pentru toate aceste decese evitabile. Rugăm Guvernul României să…
Comunicat de Presa, 14 septembrie 2023 Inteligența Artificială vine în sprijinul cetățenilor! Asistentul Virtual – Agregatorul general de informații din sănătate – prima platformă europeană AI dedicată cetățenilor! asistent.aliantapacientilor.ro Alianța Pacienților Cronici din România a lansat în data de 13.09.2023 Asistentul Virtual – Agregatorul general de informații educative despre sănătate. Acest proiect inovator, unic în…
În perioada aprilie – iunie 2023, peste o mie de persoane din mediul rural vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul celei de-a doua ediții a caravanei „Sănătatea vine la tine”, un proiect al Alianței Pacienților Cronici din România (APCR). Echipe formate din medici specialiști, medici rezidenți, asistente medicale și elevi la școli postliceale…
Comunicat de Presa – Incheiere campania Sanatatea vine la tine! 13 septembrie 2022 1229 persoane au fost testate gratuit în caravana „Sănătatea vine la tine”. Peste 70% dintre ele erau obeze sau supraponderale. 77% aveau valori crescute ale LDL colesterol (colesterolul rău), principalul factor de risc pentru afecțiunile cardiovasculare. Mai mult de două persoane din…