Scrisoare Deschisa – 18 octombrie 2016 – AJUTATI-NE SA PRINDEM CRACIUNUL

Către:   Guvernului României

Ministerul Sănătății

Parlamentul Romaniei

Avocatului Poporului

Casa Naționala a Asigurărilor de Sănătate

 

SCRISOARE DESCHISĂ

,,AJUTAȚI-NE SĂ PRINDEM CRĂCIUNUL !”

 

Ministerul Sănătății continua sa pastreze tacerea cu privire la termenul la care intentioneaza sa  publice protocoalele terapeutice in baza carora pot fi prescrise cele 21 de medicamente incluse prin HG, in data de 27.07.2016, pe lista de compensate. Se pare ca reprezentantii ministerului sunt imuni la suferinta bolnavilor care au nevoie de aceste medicamente si la strigatul lor mut de ajutor. Politicienii aflati la putere se joaca cu soarta oamenilor simpli care au platit o viata intreaga contributii la sistemul de sanatate, sistem care acum le intoarce spatele. Mai marii zilei oricum se trateaza in strainatate, asa ca de ce ar rezona la suferinta oamenilor nevoiasi, de care isi aduc aminte doar o data la 4 ani, cand ii amagesc cu noi si noi promisiuni pe care le uita imediat ce se instaleaza in fotoliile confortabile ale functiilor lor vremelnice. Ghinionul pacientilor de astazi nu este ca s-au imbolnavit, ci ca s-au imbolnavit in aceasta tara!

Domnilor parlamentari!

Domnilor guvernanti!

Domnule ministru tehnocrat al sanatatii!

Poate este momentul ca macar o parte din promisiuni sa fie respectate! Incepeti cu publicarea protocoalelor terapeutice! Bolnavii ar astepta daca ar mai avea timp dar din pacate nici timpul nu este de partea lor. Pentru o parte dintre ei si Craciunul pare un termen incert de atins. Va amintiti de domnul Nita? Dumnealui nu va mai putea sa puna un cadou sub bradul nepotilor lui pentru ca din pacate nu mai este printre noi. A decedat asteptand medicamentul de care avea nevoie si pe care, daca l-ar fi primit, ar fi avut probabil o sansa sa prinda Craciunul, sau macar alegerile, pentru ca asta va intereseaza cu siguranta mai mult! Dar protocoalele terapeutice zac intr-un sertar pentru ca, nu-i asa, prioritatile dvs. sunt altele.

Ajutati-ne sa ne primim medicamentele, ajutati-ne sa beneficiem de asistenta medicala de nivel European!

Este dreptul nostru!

Dumneavoastra ce va doriti de Craciun? Probabil ca nu tot medicamente…

CEZAR IRIMIA

Președinte

Alianța Pacienților Cronici din România