PACIENȚII PUN UN DIAGNOSTIC DUR SISTEMULUI DE SĂNĂTATE
Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) lansează iniţiativa « Sănătatea, la urgenţă »
București, 26/11/2020 : Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) lansează iniţiativa « Sănătatea, la urgenţă », un demers ce îşi propune îmbunătățirea sistemului de sănătate, astfel încât să poată răspunde mai bine în primul rând cerinţelor celor care au cea mai mare nevoie de el – pacienții.
Pentru noi toţi, 2020 a fost un an de răspântie, care ne-a demonstrat cât de importante sunt pentru sănătatea noastră şi celor din jur atât deciziile personale, cât şi politicile publice. Criza sanitară provocată de COVID-19 a făcut ca problemele majore şi limitările sistemului de sănătate să devină și mai vizibile, pentru mai mulți oameni decât de obicei.
Cu sprijinul celor peste 3 milioane de pacienţi pe care îi reprezintă şi în colaborare cu specialişti din domeniu, Alianţa Pacienţilor Cronici din România a identificat şi documentat trei arii critice – din perspectiva pacienţilor – arii asupra cărora actualii şi viitorii guvernanţi sunt invitaţi să îşi aplece atenţia, pentru a identifica soluţii și a le include în oferta pe care o vor prezenta electoratului, în perspectiva alegerilor parlamentare.
- Finanţarea sistemului de sănătate
- Politicile publice în domeniul sănătăţii
- Aspecte culturale
În interiorul fiecărei arii au fost identificate probleme majore, care fac uneori din sistemul românesc de sănătate o capcană mortală. Finantare insuficientă și neclară, care afectează actul medical, risipa de resurse pe aproape toate palierele, lipsa de politici publice pe termen lung care să asigure coerența sistemului, lipsa generalizată de transparență, managementul politizat, aspecte culturale specifice secolului trecut – toate acestea au nevoie de soluții urgente pentru a salva vieți.
« Alegerile parlamentare sunt un moment excelent pentru a vedea ce soluții pentru sănătate au partidele care cer votul electoratului. Pandemia prin care trecem a devenit marele egalizator pentru întreaga societate – virusul poate afecta pe oricine – de la șomeri la șefi de state, de la bogați la săraci, de la copii la bătrâni. Sănătatea e mai mult ca oricând o problemă a tuturor, iar în condiții de pandemie, sistemul național de sănătate devine singura soluție », a declarat Cezar Irimia, Președintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România.
Ariile critice și problemele majore au fost detaliate într-un document prezentat fiecarui partid politic, și va constitui fundamentul unei dezbateri amănunțite ce va avea loc online, pe data de 2 decembrie 2020, intre orele 14:30 și 16:00. Evenimentul poate fi urmarit in direct, pe paginile de Facebook ale Alianţei Pacienţilor Cronici din România, ale asociaţiilor membre și Pacientul 2.0.
« Este momentul să avem o discuție națională sinceră și pragmatică despre ce facem cu sănătatea. Am contactat principalele partide politice si sperăm că toate vor participa la dezbaterea pe care o vom organiza. România are și resursele financiare și cele de inteligență pentru a face un sistem medical mai performant. Trebuie doar să alegem în cunoștință de cauză. », a declarat Rozalina Lăpădatu, Vicepresedinte al Alianţei Pacienţilor Cronici din România.
###
Despre Alianţa Pacienţilor Cronici din România
Misiunea imediată a Alianţei Pacienţilor Cronici din România este cea de determina autorităţile să consulte pacienţii în permanenţă şi la modul real în privinţa schimbărilor pe care preconizează să le realizeze în sistemul de sănătate şi de a face cunoscute şi respectate în România drepturile pacienţilor.
www.aliantapacientilor.ro
Alianţa Pacienţilor Cronici din România dorește să mulțumească tuturor celor care au contribuit pro-bono la dezvoltarea și derularea inițiativei „Sănătatea, la urgență!”: dr. Bogdan Andreescu, dr. Vasile Ciurchea, dr. Oana Costan, Lucian Ioniță, dr. Laszlo Lorenzovici, Marta Niculaie, dr. Flavius Pavelescu, Adrian Pătrașcu, Ion Gheorghe Petrovai, Sorin Petcu, Liviu Popescu, Paula Rusu, Ioan Doru Vlădoiu, Pacientul 2.0.