În perioada mai – iulie, peste o mie de persoane din mediul rural vor beneficia de investigații medicale gratuite în cadrul caravanei „Sănătatea vine la tine”, organizată de Alianța Pacienților Cronici din România (APCR), o organizație nonguvernamentală formată în 2012 cu scopul de a face cunoscute şi respectate drepturile pacienţilor români.
Echipe formată din medici specialiști, medici rezidenți, asistente medicale și studenți la Medicină din Timișoara, Tîrgu Mureș, București, Iași și Craiova vor face analize de sânge (hemogramă, profil lipidic, feritină), investigații pentru diagnosticarea diabetului (glicemie și glicată), EKG și evaluare pentru riscul boli cardiovasculare.
Caravana este la prima ediție și va ajunge în acest an în localități din 7 județe: Caraș Severin, Iași, Mureș, Tulcea, Ialomița, Dolj, Dâmbovița și Călărași.
Pe 21 și pe 22 mai caravana, împreună cu medicii și voluntarii de la Asociația Diabeticilor din Reșița, va ajunge în localitatea Pojejena din județul Caraș Severin.
„Pentru foarte mulți locuitori din mediul rural spitalele sunt greu accesibile din punct de vedere al distanței sau al costurilor de transport. Sunt, în continuare, localități rurale fără medic de familie sau cu prea puțini medici pentru numărul de locuitori. Dat fiind accesul dificil al pacienților la servicii de sănătate, vizita caravanei în localități aflate la mai mult de 20 de kilometri de cel mai apropiat spital public este cu atât mai utilă.” spune Cezar Irimia, președinte APCR.
O componentă foarte importantă a campaniei, pe lângă testări, o reprezintă informarea și educarea pacienților. De aceea, în spațiile de investigații vor exista pliante și afișe cu informații despre diabet și bolile cardiovasculare, dar și despre importanța efectuării analizelor anuale de sânge.
Despre diabet și bolile cardiovasculare în România*:
- Rata mortalității din cauze tratabile este cea mai mare din UE și de peste două ori mai mare față de media din țările UE.
- Peste o treime din decesele din România în 2018 au fost cauzate de bolile cardiovasculare.
- Speranța de viață la naștere a crescut în România cu mai mult de patru ani între 2000 și 2019 dar rămâne printre cele mai scăzute din EU.
- Cheltuielile cu prevenția au continuat să scadă și plasează România pe penultimul loc în UE.
- Densitatea medicilor şi a asistenților medicali rămâne cu mult sub media UE. În 2019, aveam 3,2 medici la 1 000 de locuitori (media UE este 3,9).
- Ca multe zone rurale sunt slab deservite de servicii de sănătate iar accesul este îngreunat de infrastructura de transport deficitară.
- România rămâne țara cu a doua cea mai mică sumă cheltuită pentru sănătate, atât pe cap de locuitor, cât și ca pondere din PIB.
- Prevalenţa diabetului zaharat în România este de 11,6%, iar 28,1% din populaţie are Îngrijorător este faptul că decesele legate de diabet zaharat sunt de două ori mai numeroase în România comparativ cu ţările mai dezvoltate din UE.
Caravana „Sănătatea vine la tine” este organizată de APCR în parteneriat cu asociații de diabet din toată țara (”Asociația Diabeticilor din Reșița”, ASCOTID Târgu Mureș, ACES Iași – ”Asociația pentru consiliere și educație în sănătate”, Asociația ”Da, si eu pot!”), și este susținută de: Synevo, Novartis, Boehringer Ingelheim, Novo Nordisk, Janssen, Sanofi, Vifor Pharma, Servier și Wörwag Pharma.
Parteneri medicali: farmaciile Alphega, Roche, Medist, Medcam, A1CNow, Asociația de podiatrie și Neurodiab.
Mai multe detalii despre campanie și programul la zi al caravanei pot fi găsite pe https://aliantapacientilor.ro/.
*Sursa: OCDE/Observatorul European pentru Sisteme și Politici de Sănătate (2021), România: Profil de sănătate pe țară 2021, Starea sănătății în UE, Editura OCDE, Paris/ Observatorul European pentru Sisteme și Politici de Sănătate, Bruxelles.
https://www.oecd.org/publications/romania-country-health-profile-2021-74ad9999-en.htm