Autoritățile Bulgare rezolvă criza medicamentelor din România

COMUNICAT DE PRESA APCR, 13.09.2016

Autoritățile Bulgare rezolvă criza medicamentelor din România

În zilele de 12 si 13 septembrie a avut loc la Sofia, Bulgaria, „PACT Regional Conference, Cooperation within the region, A way to Improve Access to Quality Healthcare in CEE”.  Asociațiile de pacienti din România au fost reprezentate de către Alianța Pacienților Cronici din România,  Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România si Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune.

În cadrul conferintei au fost abordate problemele  privind accesul pacienților la servicii medicale de calitate în Europa Centrala si de Est.

S-a făcut remarcată declarația d-lui dr. Petre Moskov,  Ministrul  Sănătății din Bulgaria, care a anunțat faptul că Bulgaria si România au negociat un acord de colaborare privind negocierea comună a preturilor la medicamente si ca acest acord urmează să se semneze la sfârșitul lunii septembrie. Declarația vine după ce în data de 4 iunie, Ministerul Sănătății din România anunta printr-un comunicat de presă că Europa Centrala si de Est caută sa se unească pentru a asigura accesul la medicamente pentru 124 de milioane de cetățeni (România, Bulgaria, Croația, Estonia, Letonia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Slovenia si Ungaria).

Ne exprimam ingirijorarea cu privire la semnarea acestui acord fără consultarea societății civile din România si din acest motiv îl rugăm pe dl. Ministru al Sănătății,  Vlad Voiculescu să prezinte documentele agreate deja cu partea bulgara si modul in care vor fi afectati pacienții din România atât pe termen scurt cât si pe termen lung.

Reamintim d-lui ministru că în continuare pacienții din România nu au acces la medicamente din urmatoarele cauze: procesului limitat de evaluare a tehnologiilor medicale, lipsa de comunicare dintre  instituțiile statului (CNAS, Ministerul Sănătății, ANMDR), întârzieri foarte mari în adoptarea protocoalelor terapeutice pentru toate afecțiunile cronice, lipsa medicamentelor datorată exporturilor paralele dar si politicii celui mai mic pret din Uniunea Europeana.

Considerăm că orice viitor acord trebuie sa aibă în vedere toate problemele accesului la medicamente a pacienților din România si să nu crească presiunea care deja se pune asupra sistemului medical si a pacienților.

Dorim transparentizarea tuturor deciziilor Ministerului Sanatatii si consultarea cu toti actorii din sanatate, inclusiv cu asociatiile nationale de pacienti.

Biroul de Presă

APCR

0723240223